Managerul TAM, Anna Popa: „Sper din tot sufletul ca 2020 să fie un an cel puțin la fel de plin și bun”

Managerul TAM, Anna Popa: „Sper din tot sufletul ca 2020 să fie un an cel puțin la fel de plin și bun”
Patru premiere, opt reluări, o coproducție națională, două turnee naționale cofinanțate de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și alte trei turnee internaționale (două în cadrul Sezonului România – Franța și unul în Italia), sunt doar o parte dintre realizările din acest an.
Teatrul Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheroghe încheie anul 2019 „cu mândrie și recunoștință” pentru cele 145 de spectacole jucate și cei aproximativ 13.000 de spectatori care i-au trecut pragul în ultimele luni.
Patru premiere, opt reluări, o coproducție națională, două turnee naționale cofinanțate de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și alte trei turnee internaționale (două în cadrul Sezonului România – Franța și unul în Italia), sunt doar o parte dintre realizările din acest an.În plus, cinci proiecte ale echipei TAM au câștigat finanțare (trei prin AFCN și câte unul de la Consiliul Județean Covasna și UNITER), cel mai recent fiind proiectul cultural „Dragonul de Aur – turneu de conștientizare a statutului migranților”, pentru care AFCN a alocat în noiembrie o finanțare nerambursabilă în valoare de 84,518 lei.„La cumpăna dintre ani mă gândesc cu mândrie și recunoștință la ce am realizat în 2019 și sper din tot sufletul ca 2020 să fie un an cel puțin la fel de plin și bun! La mulți ani!”, a scris managerul TAM, Anna Maria Popa într-o postare pe Facebook.Din totalul celor 145 de spectacole jucate în 2019, 26 au fost spectacole invitate sau evenimente speciale, 18 au fost spectacole din repertoriul TAM jucate în cadrul unor festivaluri, 70 dintre spectacole s-au jucat la sediul instituției, iar alte 31 s-au jucat în deplasare.Tot pe lista realizărilor se numără și Festivalul naţional D-butan-T, care s-a desfășurat în perioada 13-19 octombrie la Sfântu Gheorghe și care a fost dedicat în acest an debutului în coregrafie.Câștigătoarea celei de a patra ediții a fost Simona Dabija, pentru coregrafia spectacolului „De fapt”, producția fiind aleasă de juriu „datorită coerenței și maturității sale”, fiind unul dintre spectacolele foarte bine închegate și cu o viziune logică.În cadrul festivalului publicul a putut participa gratuit și la concerte, lansări de carte, proiecţii de filme, precum şi conferinţe şi ateliere susţinute atât de membrii juriului, cât şi de invitaţii speciali Andreea Gavriliu, Dr. Danny Tan din Singapore şi Miruna Runcan.
Citește și:
- 11:11 - Alertă meteo: ploi, ninsori și viscol în aceste zone din țară
- 09:34 - Alertă alimentară în UE: Zeci de tone de carne de vită din Brazilia, contaminate cu hormon interzis, au ajuns pe piață
- 09:27 - Sindicatele din Educație protestează la Palatul Cotroceni și amenință cu grevă generală
- 08:53 - Noi reglementări referitoare la circulație: o zi de suspendare a permisului pentru fiecare 50 de lei datorați
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News




_24426c5f3f.webp)

_fa0439aeae.webp)



