Județul Covasna fără reprezentanți la GastroPan 2019

gastropan-2_large
Județul Covasna nu a fost reprezentat de nicio echipă la cea de-a XI-a ediție a celui mai important eveniment de tehnologii şi soluţii pentru industria de panificaţie, cofetărie şi HoReCa din Europa Centrală și de Sud-Est – GastroPan 2019.
Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din municipiul Sfântu Gheorghe, care în ultimele 5 ediții a participat la secțiunea „Gastronomie”, și care anul trecut a obținut locul II la categoria „Platouri culinare reci” și la secțiunea „echipe”, nu a mai participat la ediţia din acest an a expoziţiei internaţionale din lipsa fondurilor.Directoarea Liceului, Carmen Tordai a explicat că din cauza distanței prea mari și a faptului că nu a avut sponsori, în acest an echipa nu s-a putut prezenta la evenimentul care s-a desfășurat în perioada 28-30 martie, la Arad.„Anul acesta nu am participat din cauza distanței prea mari și fiindcă nu am mai găsit sponsori. Din păcate, de la Liceul Constantin Brâncuși nu participă nimeni, distanța e prea mare, au înțeles și organizatorii. La anul poate, dacă vor organiza în jurul nostru, la Brașov sau la Târgu Mureș”, ne-a declarat Carmen Tordai.
Brutăria Diószegi absentă pentru al doilea an la rând
Nici Brutăria Diószegi din Sfântu Gheorghe, care a câştigat de trei ori trofeul „Pâinea anului” la GastroPan, nu a participat, acesta fiind al doilea an când lipsește de la expoziția internațională.„Nu participăm anul acesta. Singurul motiv este că sunt foarte ocupat cu echipa de fotbal și nu am avut timp absolut deloc de brutărie, dar anul viitor sigur vom participa”, ne-a precizat patronul brutăriei și al echipei Sepsi OSK, Diószegi László.Ediția din acest an a celui mai mare eveniment autohton dedicat tendințelor din panificație, cofetărie și gastronomie și-a deschis porțile joi, 28 martie, fiind prezenți peste 20.000 de antreprenori, specialiști și pasionați.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News










