IPJ Covasna, amenzi de aproape 870.000 de lei pentru delicte silvice

delicte silvice
În primele nouă luni ale acestui an, poliţiştii IPJ Covasna au aplicat amenzi de aproape 870.000 de lei pentru diferite delicte silvice.
Structurile Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat, în primele 9 luni ale acestui an, peste 870 de acțiuni și aproape 4.000 de activități punctuale de control, atât în fondul forestier, cât și în târguri, piețe ori la operatori economici de profil.În urma acestor activități au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea a 180 de infracțiuni la regimul silvic și au fost constatate aproape 500 de abateri de natură contravențională, pentru care s-au aplicat sancțiuni în valoare de peste 868.000 de lei. De asemenea, s-a dispus confiscarea a 464 mc de material lemnos (lemn de lucru, cherestea sau lemn de foc) în valoare de 146.000 lei.Tot în această perioadă, polițiștii au inervenit și au făcut verificări în 46 de cazuri privind posibile delicte silvice semnalate de cetățeni prin apeluri la numărul unic de urgență 112. Dintre acestea, în 17 situații s-a confirmat sesizarea, în sensul că au fost depistate transporturi de material lemnos fără deținerea documentelor legale de însoțire, iar polițiștii au dispus măsuri legale de sancționare.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











