Fitness Tribe lansează #Sepsi100

#Sepsi100
Membrii echipei Fitness Tribe Sfântu Gheorghe, un grup de amatori ai sporturilor de masă, care și-au propus ca în luna mai să determine cât mai multe persoane să renunţe la maşină şi să se deplaseze cu bicicletele la serviciu, relansând în urmă cu câteva zile campania „Cycle to work Sepsi”, lansează #Sepsi100.
Potrivit inițiatorilor, programul se adresează tuturor persoanelor care doresc să pedaleze pe trasee mai lungi, de aproximativ 100 de kilometri, turele urmând să fie organizate începând cu data de 11 mai, în fiecare sfârșit de săptămână.„Punctul de plecare și sosire va fi din/în Sfântu Gheorghe. Traseul se va desfășura în mare parte pe drum asfaltat, dar în cazul în care vom fi nevoiți să părăsim drumurile asfaltate, traseul poate fi parcurs cu ușurință chiar și cu biciclete de șosea. Tura va fi programată în zilele de sâmbătă sau duminică în funcție de starea vremii. Adunarea va fi la ora 09:00 în fața Teatrului Tamási Áron. Primul traseu va fi #covasna, la inițiativa organizatorilor, fiindcă de aici va porni Maratonul Visit Covasna, al cărui traseu îl vom parcurge și noi. Programul va lua startul începând din al doilea sfârșit de săptămână al lunii mai, și sperăm ca în fiecare sfârșit de săptămână să putem să facem câte o tură de 100 de km”, au precizat inițiatorii proiectului.La fel ca anul trecut, promotorii mișcării Cycle to work vor dedica luna mai mersului la serviciu pe biciclete, campania din acest an fiind susținută şi de două localuri din municipiu, care le vor oferi cicliștilor bonusuri.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News










