Două sensuri giratorii noi în zona Arenei Sepsi din Sfântu Gheorghe

Giratoriu
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat săptămâna trecută studiul de fezabilitate pentru un proiect ce prevede crearea a două sensuri giratorii în vecinătatea arenei sportive de la ieșirea din municipiu spre Miercurea Ciuc, investiție care, potrivit raportului de specialitate al proiectului, va aduce îmbunătățiri importante infrastructurii rutiere.
Cele două sensuri giratorii vor contribui la fluidizarea traficului rutier și la creșterea gradului de siguranță la deplasarea pietonilor în zona Arenei Sepsi, respectiv spre noile baze sportive - un stadion de fotbal cu 7.300 de locuri și trei terenuri de antrenament, ale căror lucrări de construcție au fost demarate în vara anului trecut.„Investiția propusă prin prezentul proiect va rezolva situația cu privire la siguranța circulației la accesul spre Sala de sport cu 3.000 de locuri, respectiv la noile baze sportive aflate în stadiu de autorizare/construire. Cu ocazia evenimentelor sportive, și nu numai, există un flux de autoturisme foarte ridicat, a căror intrare pe DN 12, un ax rutier foarte important cu un trafic foarte intens, reprezintă un real pericol pentru participanții în trafic. În momentul actual, accesul auto la Sala de sport cu 3.000 de locuri se desfășoară în condiții improprii, (...) creând premisa unor accidente rutiere. În situația edificării noilor baze sportive, fără construirea unui sens giratoriu vor apărea aceleași probleme de siguranța circulației care există în momentul actual la desfășurarea traficului auto la Sala de sport cu 3.000 de locuri”, se arată în raportul de specialitate.Valoarea totală a investiției se cifrează la peste 5 milioane de lei, sumă care va fi alocată din bugetul local.
Citește și:
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:56 - Va plăti Europa prețul războiului lui Trump împotriva Iranului? - analiză POLITICO
- 19:50 - Speriați de situația din Orientul Mijlociu, românii preferă să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral și în stațiunile de munte
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











