Deputatul Octavian Goga, condamnat la închisoare cu suspendare

Octavian Goga
Deputatul de Covasna Octavian Goga, ales pe listele Partidului Mişcarea Populară, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare.
Octavian Goga a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis.Prin decizia pronunţată luni, 24 septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut parţial sentinţa din luna martie a.c., înlăturând dispoziţia de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de Codul penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau constatarea executată a pedepsei stabilite.În data de 13 martie 2018, instanţa l-a condamnat pe Octavian Goga la doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.Potrivit sentinţei, „inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News













