Dedeman va avea centru comercial și la Sfântu Gheorghe

plan Dedeman
Un nou complex comercial, de tip mall, se va deschide anul viitor la Sfântu Gheorghe. „Sepsi Value Centre” va avea ca „piese de rezistență” magazinele Carrefour și Dedeman.
La începutul lunii decembrie a anului trecut, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de peste 8.2 milioane de lei pentru un imobil din strada Lunca Oltului nr.15, care cuprinde o clădire administrativă în suprafață de 213 mp și o clădire vestiar în suprafață de 57 mp. Dezvoltatorul, Prime Kapital va asigura în zona respectivă terenul necesar amplasamentelor, parcările și căile de acces, iar printre magazinele care vor fi deschise se numără New Yorker, Deichman sau Hervis Sports.„Destinația imobilului este pentru realizarea unui centru comercial, cu amenajările necesare funcționării în condiții optime și cu respectarea prevederilor legale în vigoare (...) Investiţiile se vor realiza în scopul amenajării unui complex comercial, respectiv a unui acces (benzi de decelerare). Durata de execuţie a lucrărilor va fi de 36 luni de la data obţinerii autorizaţiei de construire. Valoarea minimă a investiției va fi de 5.000.000 euro”, se arată în Hotărârea Consiliului Local din 25 octombrie 2018.
„Sepsi Value Centre” va crea peste 600 de locuri de muncă
Centrul comercial va fi construit pe o suprafață de aproximativ 6 hectare, din care doar 1,48 hectare reprezintă spațiu comercial util, fiind împărțit în două clădiri. Una dintre ele va fi ocupată în principal de supermarketul Carrefour, iar cea de a doua va funcționa ca mall.„Proiectul va fi dezvoltat pe aproximativ 6 hectare de teren, împreună cu Dedeman. Mixul de chiriași ai centrului este construit pe retailerul de produse alimentare Carrefour. Printre chiriași se numără lanțuri precum: Sportisimo, Pepco, Noriel sau CCC. Totodată, galeria comercială va avea și un food court cu o ambianță plăcută. Se vor crea peste 600 de locuri de muncă. Momentan suntem în faza de PUZ, deschiderea este programată în primăvara anului 2020”, a precizat reprezentantul fondului de investiții, Zoltán Nemes.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

