Cel mai mare buget din ultimii 30 de ani pentru Consiliul Județean Covasna

Cel mai mare buget din ultimii 30 de ani pentru Consiliul Județean Covasna
CJ Covasna va avea un buget de aproape 79 de milioane de euro
Consiliul Judeţean (CJ) Covasna are în acest an un buget de aproape 79 de milioane de euro, cel mai mare din ultimii 30 de ani, iar 55% din venituri au fost alocate investiţiilor publice, anunță AGERPRES.
Preşedintele CJ, Tamas Sandor, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute după aprobarea bugetului, că 2021 va fi “anul relansării socio-economice” iar prioritare vor fi investiţiile în sănătate şi infrastructură.
„Anul 2021 va fi anul relansării socio-economice în judeţ. După experienţele amare pentru toată lumea din anul trecut, trebuie să fim pregătiţi pentru un an care nu va fi mai uşor, dimpotrivă, şi 2021 va fi un an greu. Economiştii, de altfel, spun că în perioadele de criză, şi anul 2021 este un an de criză, este esenţial să construim, să ne concentrăm pe investiţii publice, astfel încât efortul nostru de a construi să devină un generator de locuri de muncă (…) Prioritatea noastră este sănătatea şi siguranţa locuitorilor din judeţul Covasna. Cu un an în urmă, Consiliul Judeţean Covasna a decis că nu ar trebui să existe obstacole administrative sau financiare atunci când este vorba de protejarea comunităţilor împotriva efectelor pandemiei, drept urmare, susţinerea sistemului social şi de sănătate a devenit o prioritate constantă. Pe lângă aceasta, vom demara, vom continua sau vom finaliza o serie de proiecte de dezvoltare. Anul acesta, judeţul Covasna are un buget de 389.352.000 lei, ceea ce înseamnă 79 milioane de euro. Vorbim despre cel mai mare buget consolidat din ultimii 30 ani, datorită şi faptului că vom avea sume semnificative din fonduri europene”, a afirmat Tamas Sandor, citat de AGERPRES.
Consilierii judeţeni au aprobat alocarea a 26 de milioane de euro pentru investiţii publice, a 31,5 milioane de euro pentru susţinerea şi dezvoltarea sistemului de sănătate şi a 10,5 milioane de euro pentru asistenţă socială.
Sursă: Agerpres
Citește și:
- 10:38 - Reacție de la Cotroceni, după ce Israel și SUA au atacat Iranul. ”Sunt în contact permanent cu Ambasada noastră în Teheran”
- 10:36 - Proiectul pentru montarea de lifturi la blocurile de patru etaje dinainte de 1990 merge mai departe. Când va fi votat în Senat
- 10:35 - Ce mașini sunt cele mai „umblate” la kilometraj în România. Un studiu arată mărcile cele mai afectate
- 10:30 - România produce tot mai puțină energie, dar importă tot mai mult - date OFICIALE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











