CCI Covasna caută „Tânărul antreprenor al anului 2018”

CCI Covasna caută „Tânărul antreprenor al anului 2018”
Festivitatea reprezintă, potrivit conducerii CCI Covasna, recunoaşterea oficială a performanţelor antreprenorilor cu vârste sub 35 de ani care au înregistrat succese în activitatea lor economică şi care pot fi consideraţi exemple remarcabile pentru noua generaţie.
Cei mai buni tineri antreprenori din judeţ vor fi premiați și în acest an de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna şi Asociaţia Junior Business Club din Sfântu Gheorghe, în cadrul galei anuale ce va avea loc la mijlocul lunii decembrie.
Festivitatea reprezintă, potrivit conducerii CCI Covasna, recunoaşterea oficială a performanţelor antreprenorilor cu vârste sub 35 de ani care au înregistrat succese în activitatea lor economică şi care pot fi consideraţi exemple remarcabile pentru noua generaţie.
„Îi căutăm pe acei antreprenori care în pofida vârstei tinere înregistrează succese în activitatea lor economică şi care pot fi consideraţi un exemplu remarcabil pentru noua generaţie. Vor fi premiaţi cei mai buni întreprinzători tineri, asociaţi semnificativi la societăţi comerciale sau cei care activează ca Persoane Fizice Autorizate din judeţul Covasna pe baza rezultatelor financiare aferente anului fiscal 2018. Firmele înscrise trebuie să aibă profit la sfârşitul anului 2018”, au transmis reprezentanții CCI Covasna.
Evenimentul va avea loc în data de 14 decembrie, la Orchidea Events Sfântu Gheorghe, iar antreprenorii se pot înscrie până pe data de 6 decembrie, în baza unui formular completat și trimis la adresele de e-mail: ccicov@ccicov.com sau juniorbusinessclub@yahoo.com.
De asemenea, propuneri pentru titlul de „Tânărul antreprenor al anului” pot fi făcute şi de terţe persoane.
„Dacă cunoaşteți o asemenea persoană, fie că vă este rudă, vecin, prieten sau ați dezvoltat o relaţie profesională cu această persoană, trimiteți propunerea Dvs. Întreprinzătorul recomandat va fi contactat și dacă își manifestă acordul va putea participa la concurs”, mai transmit reprezentanții CCI Covasna.
Potrivit acestora, nu sunt eligibili antreprenorii care au devenit asociați/acționari prin preluarea/cumpărarea acțiunilor/părților sociale ale unei companii care este prezentă pe piață de 5 ani, dacă preluarea/cumpărarea acțiunilor/părților sociale este mai recentă de 5 ani.
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News
_a3e751f258.webp)










