Bere în schimbul recipientelor din sticlă, la Sfântu Gheorghe. Parbrizele și geamurile nu sunt acceptate!

sticlă
Operatorul regional de salubritate TEGA SA organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor din sticlă, fiecare 5 kilograme predate fiind „răsplătite” cu câte o sticlă de bere de 0,5 l.
Campania se va derula în zilele de 6 și 7 aprilie, la Sfântu Gheorghe, fiind acceptate sticle, sticle sparte, borcane, recipiente sau ambalaje din sticlă. Reprezentanții TEGA SA atrag însă atenția că parbrizele auto și geamurile de sticlă nu vor fi acceptate.Deșeurile din sticlă vor putea fi predate în 6 locații din municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv în parcarea din fața stadionului „Szabó Kati”, pe str. Bánki Dónáth – parcarea Pieței Centrale, pe str. Kós Károly (fosta brutărie Mopaco), în fața Gării, în parcarea din fața Școlii Speciale (Piața Kalvin) și la sediul TEGA din str. Energiei nr. 2.În luna spetembrie a anului trecut, în cadrul campaniei de colectare a deșeurilor din sticlă, TEGA SA a adunat, pe parcursul a două zile, peste 40.000 de kilograme de recipiente de sticlă, o cantitate de două ori mai mare decât cea colectată în mod obişnuit în decurs de o lună.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














