Amenzi de aproape 200.000 lei aplicate de Garda de Mediu Covasna în primele 3 luni ale anului

gunoi
Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Covasna a aplicat, în primele trei luni ale acestui an, 11 amenzi în valoare totală de 159.500 lei pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia mediului.
Comisarii Gărzii de Mediu Covasna au efectuat în primul trimestru al acestui an 86 de inspecții, în urma cărora au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale și 3 avertismente.Inspecțiile au vizat, în principal, verificarea respectării legislaţiei de mediu, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar și a măsurilor impuse cu ocazia verificărilor recalmațiilor.Printre neregulile constatate s-au numărat lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, lipsa solicitării/obținerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, nedepunerea declaraţiei la fondul pentru mediu, nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu, sau colectarea/depozitarea neselectivă a deşeurilor.Începând cu 4 martie 2019, comisarii Gărzii de Mediu au demarat controale tematice care vizează toate administrațiile publice locale, pentru verificarea stării de salubritate a localităților și căilor de comunicație.„În timpul acțiunilor de control și inspecție sunt verificate zonele expuse depozitărilor necontrolate de deșeuri și modul de asigurare a serviciului de salubritate (contracte cu operatorii de salubritate, depozitarea finală a deșeurilor pe amplasament)”, se mai arată în comunicatul Gărzii de Mediu Covasna.Totodată, comisarii Gărzii de Mediu Covasna au participat acţiuni de educație ecologică în două școli din județul Covasna, unde împreună cu participanții au dezbătut probleme legate de importanța colectății selective a deșeurilor și impactul negativ pe care abandonarea deșeurilor îl are asupra mediului.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











