ALERTĂ DE CĂLĂTORIE MAE: EVITAȚI ORICE CĂLĂTORIE ÎN LIBAN

ALERTĂ DE CĂLĂTORIE MAE: EVITAȚI ORICE CĂLĂTORIE ÎN LIBAN
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de nivel 8/9 - "Evitaţi orice călătorie" pentru întreg teritoriul acestui stat.
MAE aminteşte cetăţenilor români existenţa riscurilor majore de securitate pentru integritatea cetăţenilor, cauzate de impredictibilitatea escaladării, care afectează inclusiv disponibilitatea zborurilor comerciale şi a rutelor de deplasare.
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile.
Totodată, MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români care se află în Republica Libaneză să îşi înregistreze prezenţa la Ambasada României la Beirut.
Datele de contact ale misiunii diplomatice sunt: Rue du Palais Presidentiel, Baabda, B.P. 40227; website: beirut.mae.ro, e-mail: beirut@mae.ro.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: +961 5 924 849, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, precum şi linia telefonică de urgenţă a Ambasadei României la Beirut: +961 76 775 503.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






