A început sezonul anvelopelor de iarnă. Sfaturile poliţiştilor covăsneni

Cauciucuri-anvelope-iarna-politia-e1572183714132
Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, șoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei, atrag atenţia poliţiştii covăsneni, care vin şi cu câteva precizări pentru ca şoferii să facă o alegere cât mai corectă când vine vorba despre montarea anvelopelor de iarnă.
„Legea cauciucurilor de iarnă a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia all seasons”, transmit reprezentanţii IPJ Covasna.
Potrivit acestora, prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.
Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu dispozitive antiderapante.
Pentru nerespectarea legii, şoferii riscă de la 9 la 20 de puncte amendă, adică între 1.305 şi 2.900 de lei, dar şi reţinerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:45 - Românul care a urcat Everestul la 75 de ani
- 08:44 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:11 - Noua lege a salarizării: cât vor câștiga profesorii, medicii, polițiștii, militarii și magistrații. Lista completă cu grilele propuse
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














