În perioada 22 – 23.12.2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, au organizat și executat o acțiune în sistem integrat pe raza municipiilor Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, precum și a comunelor arondate acestora pentru prevenirea faptelor îndreptate împotriva fondului forestier prin tăierea și furtul ,,pomilor de Crăciun”.   

În cursul acțiunii, au fost verificați 6 operatori economici, polițiștii aplicând 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 lei pentru nerespectarea legislației în vigoare privind domeniul silvic.

Totodată, polițiștii au confiscat 409 ,,pomi de Crăciun” din specia brad, cu o valoare totală de 9.626 lei.

De asemenea, în Piața Centrală din municipiul Târgu Secuiesc, polițiștii au identificat un bărbat de 65 ani care oferea spre vânzare un ,,pom de Crăciun” specia brad fără a deține doumente legale de proveniență.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că arborele în cauză a fost tăiat fără drept dintr-un fond forestier.

Polițiștii continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentCOD GALBEN de viscol!
Articolul următorMihaela Anghel, prima persoană din România vaccinată anti-covid: Trebuie să vă vaccinați! Simt că este începutul sfârșitului acestei pandemii