O polițistă din județul Covasna participă la Campionatul Național „Women Rally – Bosch Car Service 2022”, programat să aibă loc în perioada 27-28 mai, la Timișoara. Cristiana Danci este angajată în cadrul IPJ Covasna din 2017, iar pasiunea pentru curse și-a descoperit-o în urmă cu câțiva ani. În 2018 a participat la prima competiție de acest gen, iar doi ani mai târziu a obținut locul 3 în cadrul unei etape care a avut loc la București, anunță WE RADIO.

La cei 30 de ani ai ei, Cristiana este mama unei fetițe în vârstă de 8 ani, și spune că ar încuraja cât mai multe tinere, indiferent de ocupația pe care o au, să participe la astfel de competiții, pentru a căpăta încredere și pentru a ieși din rutina zilnică.

Pentru competiția de la finalul lunii viitoare, tânăra s-a înscris la Clasa 1 (autoturisme cu cilindreea nominală de până la 1.600 cmc), cu mașina personală, un Seat Leon din 2010, cu motor de 1.4 benzină, în care spune că deocamdată nu a investit foarte mult pentru astfel de competiții. În trecut, tânăra șoferiță a mai concurat cu un Skoda Fabia, un Opel Corsa și un Volkswagen Polo.

„Mașina nu are modificări, e mașina mea de stradă, de piață, cu care îmi duc copilul la școală, și particip și la competiții. De fapt, competiția este pentru amatori, pentru femei care au pasiunea asta, care vor să încerce și să demonstreze că pot. Sunt și clase făcute separat, pentru mașini modificate, pentru piloți acreditați, cu experiență, dar eu momentan pândesc să ajung să fac astfel de competiții”, ne-a explicat tânăra polițistă.

Deși nu e „tunată” pentru competiții de viteză, mașina tinerei pilot este, cu siguranță, deosebită. Capota este colantată cu mesajul „Beast Mode On” (n.r. – modul bestie activat), un fel de „semnătură” pe care Cristiana o folosește, pentru că, spune ea, reflectă foarte bine stilul ei atunci când se află la volan, și nu numai.

Continuarea, AICI

Foto: WE RADIO

Articolul precedentCiucă: ”România nu este afectată de decizia Rusiei de a nu mai furniza gaze Poloniei şi Bulgariei. În acest moment noi extragem mai mult gaz decât consumăm”
Articolul următorALERTĂ METEO! Au fost emise două avertizări COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU de ploi abundente în cea mai mare parte din țară