Sediul Judecătoriei Târgu Secuiesc a fost închis pentru dezinfecţie, după ce unul dintre angajaţii instituţiei a fost diagnosticat cu noul coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al instanţei a precizat că alţi 6 angajaţi care au intrat în contact direct cu grefierul diagnosticat cu COVID-19 au fost plasaţi în autoizolare şi vor fi la rândul lor testaţi, iar activitatea instanţei va fi reorganizată, urmând să fie delegaţi judecători şi grefieri de la alte instanţe.

„Un angajat a fost testat pozitiv pentru coronavirus după testare. S-a luat măsura dezinfectării sediului, astăzi nu a intrat nimeni în clădire. Urmează să se organizeze activitatea pentru ziua de mâine cu delegare de judecători şi grefieri din altă parte. Toată lumea a intrat în autoizolare. Astăzi, 6 persoane care au intrat în contact direct cu grefiera bolnavă, care este internată aici la spital, vor fi testate”, a precizat reprezentantul Tribunalului Covasna, prim-grefier Matei Julieta.

Accesul în clădire a fost interzis până la finalizarea dezinfecţiei, iar şedinţele care erau programate pentru data de 18 iunie vor fi reprogramate, urmând ca toate părţile să fie citate pentru un nou termen de judecată.

 

Articolul precedent252 de cazuri de coronavirus în judeţul Covasna. Situaţia la nivel naţional
Articolul următor34 de elevi covăsneni absenţi la ultima probă a Evaluării Naţionale