Un elev al Școlii Gimnaziale „László Lukács” din comuna Ilieni a luat locul III la Concursul de competențe lingvistice în limba română pentru minorități, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, desfășurat în data de 10 mai la Colegiul Național „Márton Áron” din Miercurea Ciuc.

Neda Robert este în clasa a VIII-a și a obținut nota 9.30, fiind singurul dintre elevii covăsneni participanți care a obținut rezultate atât de bune. Alături de el, Opra Csaba Botond (clasa a VI-a) de la aceeași școală a obținut nota 7.15 în cadrul concursului la care au participat în total 250 de elevi de clasele V-XII, provenind de la școli cu predare în limba maghiară, din județele Covasna, Brașov, Harghita și Mureș.

Primarul comunei Ilieni, mândru de cei doi elevi 

„Este o mândrie pentru comunitatea noastră, este un rezultat foarte bun şi sunt foarte bucuros. Felicit şcoala şi o felicit și pe doamna profesoară Gábor Gabriella care i-a dus la acest concurs. Amândoi sunt elevi la Şcoala „László Lukács” din Ilieni și vorbesc foarte bine limba română, iar rezultatele se văd. Este de remarcat faptul că, deși suntem foarte aproape de Sfântu Gheorghe și foarte mulţi elevi se duc la marile şcoli – Váradi József”, Mihai Viteazul, Székely Mikó şi Mikes, și la noi există posibilităţi. Cadrele didactice îi pregătesc bine pe aceşti elevi şi rezultatele se văd. Dacă facem o statistică, ei au concurat cu elevii din Săcele, Reghin, Târgu Mureş, Topliţa. Să fii în competiţie cu atâţia copii din ţară este extraordinar și sunt foarte mândru de ei”, ne-a spus primarul comunei Ilieni, Fodor Imre.

El a mai precizat că, pe lângă excursia de o zi pe care o vor face vineri, la București, și premiile pe care le vor primi din partea Guvernului României, elevii și profesoara care i-a îndrumat vor fi felicitați și premiați în cadrul unei ceremonii și de către Consiliul Local.

„Fiind o comunitate mică trebuie să fim foarte atenţi la valorile care trăiesc şi sunt lângă noi. Intenţionăm să îl premiem, pentru că trebuie să ştie lumea cine sunt cei care aduc un plus pentru comunitatea noastră”, a mai spus edilul.

Ajuns la cea de-a 17-a ediție, Concursul național de competențe lingvistice în limba română pentru minorități este organizat în fiecare an de Colegiul Național „Márton Áron” din Miercurea Ciuc, în parteneriat cu Asociația Comunitară Românească din Harghita, Inspectoratele Școlare Județene Brașov, Covasna, Harghita și Mureș, și cu sprijinul Departamentului pentru Strategii Guvernamentale din cadrul Secretariatului General al României.

 

Articolul precedentTârgul ofertelor educaționale pentru elevii claselor a VIII din Sfântu Gheorghe
Articolul următorA început asfaltarea mai multor străzi din Sfântu Gheorghe