Conductele vechi de peste 4 decenii afectează calitatea apei potabile în municipiul Târgu Secuiesc, iar singura soluție ar fi ca autoritățile locale să facă investiții în modernizarea rețelei, spune Kozsokar Attila, directorul executiv al Operatorului regional Gospodărie Comunală SA.

Potrivit acestuia, înainte de a ajunge la populație, apa potabilă are un conținut de fier mult prea ridicat, lucru care s-ar datora rețelei învechite și depunerilor de pe conducte, însă precizează că situația nu este alarmantă întrucât nivelul maxim de fier admis de lege este 0,2%, iar cel al apei din Târgu Secuiesc este la 0,02%.

„Despre Târgu Secuiesc am zis și la Consiliul local și la Consiliul Județean, apa pe care o tratăm la stația de tratare a apei este de calitate, apa care ajunge la rezervoare este de calitate din toate punctele de vedere, problema e pe rețelele învechite din oraș. Apa brută are un conținut între 6-8% de fier. Ar trebui făcute investiții în înlocuirea acestor conducte pe care de-a lungul deceniilor s-a depus fier. Apa brută de la Târgu Secuiesc are un conținut de fier prea ridicat. Noi, din investițiile pe care le-am făcut și înainte de Programul Operațional Sectorial Mediu, am reușit să aducem conținutul de fier mult sub limita legală, cred că e de 10 ori mai mic. Am înaintat către Primăria Târgu Secuiesc o listă prioritară cu investițiile propuse pentru următorii 3-4 ani, am încercat să identificăm acele conducte care, pe de-o parte au 40-50 de ani, și pe de altă parte au avut cele mai multe probleme (…) Joi am primit un răspuns cu niște propuneri, le vom analiza în zilele care urmează și o să le finalizăm probabil în cursul acestei săptămâni”, a explicat directorul GospCom SA.

În ceea ce privește sumele din care ar trebui realizate aceste investiții, Attila Kozsokar este de părere că Primăria Târgu Secuiesc este cea care ar trebui să finanțeze lucrările. El a mai precizat că la ora actuală, din punct de vedere financiar, societatea pe care o conduce nu are posibilitatea de a sprijini modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, însă consideră că în viitor acest lucru ar putea fi posibil dacă ar exista un fond de dezvoltare.

„Contractul, în cazul nostru, nu ne permite să efectuăm investiții în reabilitări și extinderi de rețele. Proprietarii rețelelor sunt autoritățile locale, ele trebuie să vină cu investiții pentru reabilitări și extinderi. Noi, din punct de vedere financiar, avem posibilitatea să efectuăm intervenții acolo unde este o problemă. Structura de tarife nu are încorporată o componentă legată de investiții, dar dacă am avea un 2-5 sau chiar 10% ne-ar permite să efectuăm investiții din sumele respective. Unii operatori din ţară au un asemenea fond de dezvoltare. E o posibilitate de viitor dar trebuie aprobată de autoritățile locale. Am primit o promisiune din partea autorităților de la Târgu Secuiesc că anual, în următorii ani, vor veni cu o anumită sumă pentru aceste investiții, și avem o promisiune și din partea Consiliului Județean că vor sprijini aceste investiții ca să putem rezolva cât mai repede aceste lucrări. Restul de lucrări care nu sunt atât de urgente le vom include în Program Operațional Infrastructură Mare, deci în perioada următoare vom începe să atragem sume pentru acele lucrări, pe care prin 2025-2026 le vom executa”, a explicat Attila Kozsokar.

Potrivit acestuia, rețeaua de alimentare cu apă a municipiului Târgu Secuiesc este în lungime de aproximativ 57 km, iar aproape 40% dintre conducte ar trebui reabilitate sau înlocuite.

El a mai precizat că, la ora actuală, singurele localități în care nu este nevoie de modernizarea sau reabilitarea rețelelor de apă și canalizare sunt cele care au atras fonduri prin diferite proiecte și au executat recent astfel de lucrări.

„La orașe tot timpul va fi nevoie de înlocuiri de conducte. În Sfântu Gheorghe, de exemplu, stăm relativ bine. Avem 80% din rețea înlocuită prin diferite proiecte și avem o cotă destul de redusă a rețelei care ar trebui reabilitată. Niciodată nu poți să ai o rețea complet nouă, pentru că nu se schimbă totul de la un an la altul, ci în mai mulți ani sau chiar în decenii”, a mai spus Attila Kozsokar.

Articolul precedentLucrările la rețeaua de apă și canalizare din Întorsura Buzăului bat pasul pe loc
Articolul următorGosp Com vrea să investească în automatizarea sistemelor de apă și canalizare ale județului Covasna