În perioada 12 – 14 mai 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea și combaterea faptelor cu violență și a faptelor contra patrimoniului, precum și prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cursul sfârșitului săptămânii trecute, în contextul unor valori de trafic ridicat, polițiștii rutieri au desfășurat o serie de acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

La data de 12.05.2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Covasna – au desfășurat o acțiune pe raza localităților Chichiș şi Reci.

Polițiștii au acționat pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind depăşirea şi a regimului legal de viteză.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.235 de lei.

În data de 13 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Covasna, împreună cu polițiști rutieri din cadrul Poliției Stațiunii Covasna au desfășurat o acțiune pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare Drumul Național 13E – pe raza localității Pachia, respectiv pe Drumul Județean 121 – pe sectorul cuprins între localitățile Zăbala și Covasna. În urma acestei acțiuni au fost 40 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.520 de lei.

În ziua de 14 mai 2023, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiuni similară, pe Drumul Național 11, în localitatea Chichiș, aplicând 5 sancțiuni în valoare de 1885 de lei.

De asemenea, polițiștii au acționat și pentru siguranța cetățenilor și menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă  publică.

În acest sens, la data de 13.05.2023, între orele 00.00 – 04.00,  a fost executată o acțiune pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe raza Municipiului Sfântu Gheorghe, în care au fost  angrenați polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul I.J.J. Covasna și Gruparea Mobilă de Jandarmi „Burebista” Brașov  și reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Covasna.

În cursul activităților desfășurate au fost legitimate 179 de persoane, efectuate  55 de testări cu aparatele etilotest în trafic, au fost verificate 70 de vehicule și au fost efectuate controale la 8 societăți comerciale.

La acțiune au participat 51 de polițiști, jandarmi și reprezentanți ai C.J.P.C Covasna.

În urma acțiunii au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 8805 de lei.

În cursul sfârșitului de săptămână polițiștii au constatat și două infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice:

În data de 12.05.2023, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe – Biroul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism care circula pe DN 12 din direcția Chichiș către Sfântu Gheorghe.

Întrucât conducătorul auto, un bărbat de 37 de ani, emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

În data de 13 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Întorsura Buzăului, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comunei Dobârlău, au oprit pentru control, pe DC 27, un motociclu condus de către un bărbat de 39 de ani.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri prezentate polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

 

Articolul precedentSANCȚIUNI pentru 11 bănci date de ANPC pentru calculul ratelor românilor – Grafice noi de rambursare, impuse la credite
Articolul următorGrevă de avertisment în şcolile din România. Mâine, nu se fac ore între 11.00-13.00