Fundația Creștină „Diakonia” și Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe marchează în acest an Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități printr-o serie de activități interactive dedicate persoanelor cu diferite dizabilități, și nu numai, anunță WE RADIO.

Evenimentul va avea loc în data de 3 decembrie, începând cu ora 10:00, în curtea Centrului de zi „Casa Iris”, și va fi deschis tuturor persoanelor interesate, potrivit organizatorilor.

Programul va cuprinde, printre altele, o cursă cu obstacole intitulată „Care este cel mai mare obstacol din viața ta?”, dans în curtea Casei Iris, dar și discuții online pe pagina de Facebook a organizației, la care vor lua parte și lideri locali și județeni, și în cadrul cărora vor fi atinse teme precum: dificultățile și oportunitățile de zi cu zi ale persoanelor cu dizabilități. Potrivit organizatorilor, discuția va fi deschisă, participanții putând pune întrebări.

Tot în cadrul evenimentului de vineri, ca parte a proiectului Com’on Sepsi, în curtea Casei Iris din Sfântu Gheorghe va fi inaugurată o bancă special confecționată pentru persoanele aflate în scaun rulant.

Amănunte, AICI

Articolul precedentElevii covăsneni vor fi testați în familie! Primele teste au fost, deja, distribuite
Articolul următorTrustul Realitatea a lansat încă două televiziuni: Realitatea Sportivă și Realitatea Star – invitați surpriză în platou – VIDEO