Doi înotători din Sfântu Gheorghe participă la Turneul Internațional din Palermo

Artene Maria Raluca si Barabas Andras înotători
A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe va lua startul la competiția internațională de înot Trofeo Nicola Ferrante 2019, care se va desfășura în perioada 12-14 aprilie la bazinul olimpic Viale del Fante.
Aflată la cea de-a II-a ediție, competiția va avea loc în capitala regiunii Sicilia și a provinciei Palermo din Italia, organizată de Clubul Sportiv Nadir și Înotătorii din Palermo 2000, cu sprijinul Federației Italiane de Înot.Organizatorii au anunțat participarea a 737 de înotători din: Italia, Franța și România.Asociaţia Club Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe va fi reprezentată de Maria Raluca Artene și Barabás András, ambii în vârsta de 16 ani, elevi la Colegiul Național Mihai Viteazul.Antrenorul senior Ciprian Grosu ne declară: „Datorită seriozității și profesionalismului de care au dat dovadă, sportivii CSG au confirmat pe plan național pregătirea și capacitatea de a atinge performanță la un nou nivel. Înotătorii Clubului Sportiv Ciprian pot merge mai departe, pot ținti mult mai sus, iar eu, în calitate de antrenor, le sunt alături. Am încredere totală în ei, în munca investită și sunt convins că pot excela şi pe plan internaţional. Ceea ce ne dorim prin participarea lor la un concurs de o asemenea anvergură este, în primul rând, încercarea de a-și conștientiza potențialul, de a se autodepăși, de a simți chiar ei progresele făcute iar acest lucru să-i motiveze suficient încât să-și dorească podiumul. Totodată, astfel de experiențe alimentează ambiția, depășirea limitelor, dorința de performanță.”
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News










