Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a pierdut primul său meci în Euroligă

Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a pierdut primul său meci în Euroligă
Sepsi-SIC va juca în etapa a doua cu echipa italiană Beretta Famila Schio
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a fost învinsă fără drept de apel de echipa spaniolă Casademont Zaragoza, cu scorul de 86-57 (29-17, 17-11, 17-17, 22-12), miercuri, în deplasare, în meciul său de debut în Euroliga feminină de baschet, în Grupa B.
Campioana României, care s-a calificat în premieră în competiţie, s-a ridicat la nivelul adversarei doar în sfertul al treilea (17-17 parţial).
Cele mai bune din echipa antrenată de Zoran Mikes au fost Ellen Nystrom, cu 17 puncte, 3 recuperări, şi Bethy Mununga, 15 p, 8 rec.
De la Zaragoza s-au remarcat Tanaya Atkinson, cu 14 p, Christelle Diallo, 13 p, 3 pase decisive, Aleksa Gulbe, 12 p, 5 rec, Vega Gimeno, 10 p, 6 rec, Leonie Fiebich, 8 p, 10 rec.
În alte meciuri din grupă, Fenerbahce Alagoz Holding a dispus de Valencia Basket Club cu 96-66, LDLC ASVEL Feminin Lyon a cedat pe teren propriu cu 57-67 în faţa echipei maghiare DVTK HUN-Therm Miskolc, iar Beretta Famila Schio a câştigat cu 70-50 în faţa formaţiei poloneze Polski Cukier AZS UMCS Lublin.
Sepsi-SIC va juca în etapa a doua cu echipa italiană Beretta Famila Schio, pe teren propriu, pe 11 octombrie.
AGERPRES
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














