Sport· 3 min citire

Antrenorul lui Sepsi OSK, în premieră în echipa etapei din Liga 1

13 aug. 2019, 11:15
Actualizat: 13 aug. 2019, 11:15
Laszlo Csaba antrenor Sepsi OSK iulie 2019

Laszlo Csaba antrenor Sepsi OSK iulie 2019

Articol scris de Manolachescu Vlad

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat marţi echipa etapei a 5-a din Liga 1 de fotbal. E pentru a treia oară în acest sezon când portarul etapei este de la Sepsi OSK.

După ce Niczuly Roland a câştigat acest titlu de două ori, acum a venit rândul lui Fejer Bela să fie cel mai bun portar al rundei.De asemenea, deşi suspendat, antrenorul László Csaba a fost desemnat în premieră antrenorul etapei pentru tactica lui Sepsi din meciul de la Craiova.

Iată mai jos echipa etapei:

PORTAR

Bela Fejer

 (Sepsi OSK / 24 de ani / două jocuri) – A avut nu mai puţin de șase intervenţii prin care a contribuit decisiv la victoria reuşită de covăsneni în Bănie. Interesant, în trei dintre cele cinci runde din acest sezon, Sepsi a dat portarul etapei.

FUNDAŞI

Ricardinho Varzim

 (FC Voluntari / 25 de ani / 5 jocuri) – A dominat flancul drept, de unde au plecat cele mai multe dintre acţiunile ofensive iniţiate de ilfoveni. În plus, a marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.

Bradley Diallo

 (Poli Iaşi / 29 de ani / 5 jocuri) – Puternicul fundaş al moldovenilor a făcut un joc fără greşeală în centrul defensivei. Cu siguranţă, transferul său este un câştig pentru Poli.

Andrei Mureşan 

(CFR Cluj / 34 de ani / 5 jocuri, FOTO) – Este singurul integralist din lotul ardelenilor. Şi-a coordonat excelent apărarea şi în acest meci, ardelenii având a doua cea mai bună defensivă din campionat.

Mihai Velisar 

(Gaz Metan / 20 de ani / 4 jocuri) – A făcut excelent faza defensivă, iar urcările în atac au pus mari probleme adversarilor. A reuşit prima pasă de gol în Casa Liga 1.

MIJLOCAŞI

Adrian Păun

 (CFR Cluj / 24 de ani / 4 jocuri) – Este jucătorul primelor cinci etape pentru CFR. A înscris din nou şi a ajuns la două goluri şi două pase decisive. De când a fost responsabilizat cu banderola de căpitan, forma sa a crescut vizibil.

Nicandro Breeveld

 (Poli Iaşi / 32 de ani / 3 jocuri) – A câştigat majoritatea duelurilor la centrul terenului, unde a tăiat multe dintre încercările adversarilor de a construi ofensiv. A şi marcat primul său gol în tricoul studenţilor ieşeni.

Bogdan Barbu

 (Academica / 27 de ani / 5 jocuri) – A marcat un gol frumos, primul în CASA Liga 1, apoi a contribuit decisiv la ultima reuşită a ilfovenilor. A strâns deja trei pase de gol, fiind lider în campionat la acest capitol.

Ovidiu Horşia

 (Poli Iaşi / 18 ani / 5 jocuri) – Evoluţiile tânărului mijlocaş din acest start de sezon au surprins plăcut pe mulţi microbişti. A fost desemnat pentru a doua oară jucătorul meciului!

ATACANŢI

Stefan Ashkovski

 (FC Botoşani / 27 de ani / 5 jocuri) – A marcat şi a contribuit la al cincilea meci fără înfrângere bifat de moldoveni. Macedoneanul se înscrie pe lista celor mai bune transferuri din această vară.

Sergiu Buş

 (Gaz Metan / 26 ani / 5 jocuri) – A marcat singurul gol al meciului. A fost a treia reuşită din acest sezon şi 23-a în 86 de partide disputate în principala competiţie internă din România.

ANTRENORUL ETAPEI

Csaba Laszlo

 (Sepsi OSK / 55 de ani) – A spart gheața la Craiova. Deşi a fost suspendat şi nu a stat pe bancă, tactica sa i-a adus lui Sepsi prima victorie din acest sezon după patru remize consecutive.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News