Premierul Ludovic Orban anunţă că va înlocui toţi prefecţii numiţi de PSD

Premierul Ludovic Orban anunţă că va înlocui toţi prefecţii numiţi de PSD
La nivelul judeţului Covasna, prefectul Sebastian Cucu a fost susţinut în această funcţie de PSD
Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri seară, la Piteşti, că toţi prefecţii şi subprefecţii numiţi în timpul guvernării anterioare vor fi schimbaţi după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
„Acum i-am lăsat pe prefecţi să organizeze alegerile, că dacă ne apucam să schimbăm prefecţii, imediat ne-ar fi acuzat. Îi batem cu prefecţii lor şi îi batem de le sună apa în cap cu prefecţii lor”, a spus Orban în cadrul unei întâlniri cu membrii organizaţiei PNL Argeş.
„Pe de altă parte, prefectul e reprezentantul guvernului în fiecare judeţ, nu putem accepta să lucrăm cu cei pe care i-a pus Dăncilă sau mai ştiu eu ce pesedist. Ei, dacă ar fi avut demnitate, ar fi venit şi şi-ar fi scris demisia, pentru că aşa procedează normal un om care înţelege că el este pe sens invers, că nu poate să reprezinte guvernul PNL şi al opoziţiei în judeţ. Încă mai au timp să-şi scrie demisiile după alegeri, dacă nu şi le scriu, cu siguranţă vom înlocui toţi prefecţii şi toţi subprefecţii, nu există niciun fel de dubiu în privinţa asta”, a adăugat premierul.
La nivelul judeţului Covasna, prefectul Sebastian Cucu a fost susţinut în această funcţie de PSD, motiv pentru care ne aşteptăm la schimbarea acestuia din funcţie.
Ludovic Orban a anunţat că vor avea loc schimbări şi la conducerile instituţiilor din judeţe, dar a subliniat că toate funcţiile trebuie să fie ocupate de oameni competenţi, în mod transparent.
„În privinţa celorlalte instituţii care funcţionează la nivel judeţean, v-o spun foarte clar, 'depesedizarea' e necesară, dar pe de altă parte, înlocuirea lor nu trebuie să se facă pe alte criterii decât de profesionalism, de corectitudine, de ocupare a poziţiilor publice ca urmare a unor concursuri drepte, transparente, care să permită ca în funcţiile de conducere să ajungă cei mai buni oameni”, a precizat Ludovic Orban.
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











