VREMEA 26 IULIE. COD ROȘU DE CANICULĂ

VREMEA 26 IULIE. COD ROȘU DE CANICULĂ
Se vor atinge peste 43 de grade Celsius la umbră
Astăzi, valul de căldură și disconfortul termic se vor intensifica, mai ales în vest, sud și în centru. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 iar canicula va atinge intensități extreme. Maximele vor fi cuprinse ăntre 39 și 43 de grade. Cele mai afectate zone vor fi Banat, Oltenia, sudul Dobrogei și cea mai mare parte a Munteniei, acolo unde codul roșu rămâne în vigoare până mâine.
În Capitală, valul de căldură se va accentua. Va fi caniculă, cu disconfort termic accentuat și ITU peste 80. Cerul va fi senin, vântul slab până la moderat, iar temperatura maximă va atinge 42°C, accentuându-se astfel o atmosfera sufocanta.
La munte, vremea va rămâne deosebit de caldă, cu maxime ce vor atinge pana la 27 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și averse însoțite de descărcări electrice după-amiaza și seara. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor.
Pe litoral, vremea va fi călduroasă, cu disconfortul termic ridicat. Temperaturile maxime, în creștere față de ziua precedentă, se vor situa, în general, între 32 și 35 de grade, iar Temperatura apei mării va avea valori de 18...22 de grade.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

