Un bărbat din Bacău a aflat că a murit în actele statului, deși este viu și nevătămat: „Sunt un decedat funcțional. Nu m-am sincronizat la timp cu sistemul”

Un bărbat din Bacău a aflat că a murit în actele statului, deși este viu și nevătămat: „Sunt un decedat funcțional. Nu m-am sincronizat la timp cu sistemul”
Bărbatul a povestit întreaga întâmplare
Un bărbat din Bacău a aflat cu surprindere că, potrivit documentelor oficiale, este declarat decedat, deși este în viață. Situația a ieșit la iveală după ce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a emis un document în care Popa Eugen apărea ca fiind mort.
Bărbatul a povestit întreaga întâmplare într-o postare pe Facebook, unde a relatat cu ironie că, din punct de vedere administrativ, „povestea lui s-a încheiat”.
Un bărbat din Bacău a aflat că apare decedat în evidențele statului, deși trăiește
„Dragi prieteni, astăzi am aflat că pentru statul român sunt decedat. Oficial. Undeva, într-o bază de date prăfuită, cineva a apăsat un buton și a decis că povestea mea s-a încheiat. Nu știu ce știu ei, dar eu sunt încă aici. Viu. Respir. Merg. Am puls. Chiar și nervi, din belșug”, a scris acesta.
Popa Eugen pune totul pe seama unei erori birocratice și ironizează modul în care funcționează sistemul administrativ.
„Probabil nu m-am sincronizat la timp cu sistemul. Sau poate viața mea n-a avut suficiente ștampile, copii legalizate și cozi interminabile. Cert e că, administrativ vorbind, am murit. Practic însă, sunt încă pe picioarele mele și destul de conștient încât să constat ironia”, a adăugat el.
„Când se va întâmpla cu adevărat, să lăsăm statul să afle ultimul”
În aceeași notă, bărbatul le propune prietenilor un „pact” pentru momentul în care va muri cu adevărat.
„Când se va întâmpla cu adevărat, pentru că, la final, toți ajungem acolo, vă propun un pact de prietenie: să ținem secretul. Să nu ne grăbim să anunțăm statul. Să-l lăsăm să afle ultimul, din greșeală sau din întâmplare, așa cum se întâmplă de obicei. Măcar atunci să râdem și noi puțin.
Până una-alta, dacă mă vedeți pe stradă, să știți că sunt o apariție. Un decedat funcțional”, a conchis bărbatul.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News



_4f88515c25_a3b9209761.webp)







