Poliţist atacat cu un cuţit de un covăsnean

atac-cu-cutitul
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii covăsneni au fost solicitați să intervină pe raza comunei Brăduț, la o locuință unde a fost sesizat un scandal.
La fața locului a ajuns un echipaj de poliție, iar la vederea oamenilor legii presupusul agresor a devenit recalcitrant și a ieșit în stradă având un cuțit în mână. Polițiștii au încercat să aplaneze situația și să îl liniștească pe bărbat. Acesta a încercat însă să-l agreseze pe unul dintre polițiști, iar după a ce a fost imobilizat și încătușat a fost condus la sediul poliției pentru verificări.
În urma cercetărilor efectuate în cauză a reieșit că bărbatul de 56 de ani, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a avut un conflict spontan cu unul dintre vecinii săi, iar concubina acestuia a intervenit pentru a împiedica escaladarea situației, întrucât acesta plecase cu un topor spre locuința vecinului.
Bărbatul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Față de acesta a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore iar ulterior procurorul de caz a dispus cercetarea bărbatului sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pentru faptele sale.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











