Obligații noi ale angajatorilor față de angajați

Obligații noi ale angajatorilor față de angajați
Modelul contractului individual de muncă (CIM) a fost modificat
Modelul contractului individual de muncă (CIM) a fost modificat, la începutul acestei săptămâni, prin introducerea unor noi obligaţii pe care le au angajatorii faţă de angajaţi.
Mai exact, este vorba despre Ordinul Ministerului Muncii nr. 585/2021 privind modificarea şi completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 64/2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 721 din 19 iulie 2021, scrie Ziarul Financiar.
Angajatorii trebuie să „informeze angajatul cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat“.
Această obligaţie se aplică doar persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 sunt persoanele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie să adere la un fond de pensii.
De asemenea, acest ordin vizează şi modificarea literei F din modelul-cadru al contractului individual de muncă, aceasta urmând să aibă următorul cuprins: “Atribuţiile postului sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, cu excepţia microîntreprinderilor cu până la 9 salariaţi, definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care vor completa o scurtă caracterizare/descriere a activităţii“.
Sursa: alephnews.ro
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











