Majorarea salariului minim în construcţii a blocat reabilitarea Drumului Judeţean Valea Mare – Întorsura Buzăului

DJ121A Valea Mare
Lucrările de reabilitare a DJ 121 Valea Mare – Întorsura Buzăului, care au început în vara anului trecut, au fost blocate din cauza majorării cheltuielilor, spune preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.
Acesta a precizat că problemele au apărut după emiterea Ordonanţei 114, care prevede majorarea salariului minim în construcţii, dar şi din cauza creşterii preţurilor materialelor de construcţii.„Concret ce s-a întâmplat acolo: anul trecut Guvernul a dat o Ordonanţă, 114, prin care s-a ridicat salariul minim în construcţii la 3.000 de lei brut. Asta înseamnă că acele contracte care au fost încheiate înainte de a da această ordonanţă nu mai sunt valabile. Am ajuns la reajustarea preţului la contracte, dar între timp s-a modificat de trei ori în următoarele două-trei luni acea ordonanţă şi am ajuns că nu se mai poate ajusta în totalitate preţul contractului, ci numai manopera se poate ajusta. Însă nu s-au gândit sau nu au vrut să se gândească şi la preţul materialelor.Deci, preţul materialelor nu se poate ajusta şi vă dau un singur exemplu: în ultimele şase luni de zile preţul bitumului a crescut cu 80%. Deci, asta înseamnă pentru toată investiţia de la Boroşneu Mare până Întorsura Buzăului, care are o valoare de 23 de milioane de lei, o mărire cu 9-10 milioane de lei, pe care am putea să o punem din bugetul nostru, să modificăm, numai că juridic nu este posibil”, a declarat Tamas Sandor.Acesta a mai adăugat că înţelege nemulţumirea localnicilor din zonă, dar soluţia nu este la Consiliul Judeţean, ci în mâna Guvernului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














