În județul Covasna a început campania de vaccinare antirabică a câinilor și pisicilor

caini
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna a început campania de vaccinare antirabică a câinilor și pisicilor.
Campania se derulează în perioada octombrie-februarie, iar animalele de companie care în această perioadă nu au împlinit încă vârsta necesară pentru vaccinare vor putea fi imunizate și în afara campaniei.„În ultimii doi ani pe teritoriul județului Covasna nu au fost semnalate cazuri de rabie la animale. Aceasta se datorează faptului că medicii veterinari au efectuat vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor într-un procent ridicat, iar proprietarii animalelor au înțeles necesitatea realizării acestor acțiuni. De asemenea, în ultimii șase ani s-au realizat vaccinările antirabice ale carnasierelor sălbatice (în special la vulpi) prin administrarea de momeli vaccinale”, transmite conducerea DSVSA Covasna, dr. Sikó-Barabási Sándor.Potrivit acestuia, în ultimii 5-6 ani rabia a fost diagnosticată destul de frecvent la vulpi, câini, pisici, și chiar la bovine și viezure.
Boala poate fi transmisă la om prin mușcătură și poate duce la deces în cazul în care vaccinarea nu se face într-o fază incipientă
Vaccinarea profilactică antirabică a câinilor, pisicilor, dihorilor domestici, câinilor de stână, animalelor din adăposturi speciale, precum şi a animalelor sălbatice din grădini zoologice şi alte spaţii în care acestea sunt adăpostite, este obligaţia proprietarilor şi a deţinătorilor de animale, persoane fizice sau juridice.„Numai medicii veterinari care identifică câinii și introduc datele în sistemul electronic național (Registrul de evidență al câinilor cu stăpân - RECS), sunt recunoscuți ca medici veterinari autorizați să vaccineze câinii împotriva rabiei, să completeze, să certifice, să parafeze, să semneze și să ștampileze rubricile aferente din carnetul de sănătate al câinelui”, precizează conducerea DSVSA Covasna.De asemenea, chiar dacă vaccinarea antirabică a câinilor nu este condiționată de acțiunea de identificare, toți proprietarii au obligația să se asigure că este făcută.Identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie, iar cheltuielile sunt suportate de către proprietar. Câinii neidentificați și neînregistrați, aflați în spațiile publice, sunt considerați câini fără stăpân și sunt tratați conform prevederilor legislației specifice în vigoare.Valoarea vaccinului și manopera în cazul câinilor sunt suportate din bugetul DSVSA, toate celelalte cheltuieli (deplasare, instrumentar, consultanță, tratamentul antiparazitar obligatoriu și întocmirea actelor) sunt suportate de către proprietar.În cazul pisicilor, bugetul DSVSA acoperă doar costul vaccinului, toate celelalte cheltuieli fiind suportate de către proprietar.
Sancțiuni de până la 10.000 de lei pentru stăpânii care nu respectă legea
Potrivit prevederilor legale, proprietarii sau deținătorii de câini, persoane fizice sau juridice, care nu și-au microcipat câinii riscă amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei, iar pentru nevaccinarea antirabică a acestora, legea prevede sancțiuni cuprinse între 600 și 1.200 de lei.De asemenea, abandonarea sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului constitue infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000 la 10.000 lei și confiscarea animalelor conform reglementărilor în vigoare.Inspectorii DSVSA Covasna vor verifica realizarea vaccinărilor antirabice la carnasierele domestice și vor aplica sancțiuni contravenționale în caz de neconformare.
Citește și:
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





