Gabriel Oprea: “Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat trebuie aplicata in forma sa initiala”

Gabriel Oprea: “Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat trebuie aplicata in forma sa initiala”
Gabriel Oprea sustine revenirea la forma initiala a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat
Presedintele Uniunii Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul”, gl.(r) Gabriel Oprea sustine revenirea la forma initiala a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, mai ales în contextul pe care îl traversam, cu razboi la granita.
Legea a fost inițiată de președintele UMPMV, în mandatul sau de vicepremier pentru securitate națională, el fiind si cel care a promovat-o inclusiv din postura de premier interimar, până la adoptarea acesteia de către Parlament, notează umpmv.eu.
Proiectul a trecut de legislativ fără niciun vot împotrivă, legea fiind ulterior promulgată de către președintele României.
Ca vicepremier, Gabriel Oprea a organizat consultari cu specialistii si cu liderii sindicatelor din institutiile care formeaza domeniul securitatii nationale, in urma carora a rezultat forma în care proiectul legislativ a fost adoptat în 2015.
Legea a fost apreciata de catre liderii sindicatelor din domeniu. De-a lungul timpului, acestia si-au exprimat aprecierea fata de Legea 223/2015, in mod public, precum si in cadrul intalnirilor cu fostul vicepremier pentru securitate nationala.
Gabriel Oprea consideră că este necesar ca spriinul oferit militarilor să fie apărat, pentru ca instituțiile fundamentale să fie respectate.
“Pensiile militare nu sunt privilegii. România are datoria de a-si trata militarii cu respect si recunostinta. Ceea ce am obținut trebuie apărat. Trebuie să apărăm ce e sfânt în România. Țara merge înainte dacă instituțiile din domeniul aparare, ordine publica si siguranta nationala sunt respectate, mai ales in vremurile ca acestea. Legea 223/2015, o lege bună pentru beneficiarii săi, trebuie sa fie aplicată în forma sa inițială”, consideră presedintele UMPMV, gl.(r) Gabriel Oprea.
Sursa: Realitatea Din UNPR
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

