Fundația Comunitară Covasna a reinvestit în comunitate peste 200.000 lei în 2018

card comunitar
Sponsorizarea unor organizații civile, investițiile în spațiul public și derularea de programe menite să consolideze comunitatea din punct de vedere economic au reprezentat și în cursul anului trecut principalele obiective ale Fundației Comunitare Covasna.
Prin susținerea unor proiecte și inițiative locale, au fost reinvestiți în comunitate peste 200.000 lei, iar programul „Card comunitar”, care a fost lansat în județul Covasna în urmă cu mai bine de 7 ani pentru sprijinirea inițiativelor locale, a adus în contul Fundației peste 180.000 lei.„Anul trecut am reinvestit în comunitate 231.498 lei din resurse proprii, din care 133.485 lei pentru sprijinirea programelor
Pedalează pentru un scop bun
,
Licitația civilă
,
Pomi fructiferi
sau
Grafitti
; 74.346 lei pentru proiecte speciale şi 23.667 lei pentru investiţii în spaţiul public. În fondul de card comunitar s-au strâns 186.500 lei. Ne dorim ca aceste activităţi să continue cu bucurii şi satisfacţii pentru noi toţi”, a transmis directorul executiv al Fundației Comunitare Covasna, Bereczki Kinga.Printre investițiile în spațiul public se numără amenajarea unui teren de joacă și amplasarea unei pompe pentru biciclete în municipiul Târgu Secuiesc, dar și amenajarea a trei mese de șah pentru exterior în stațiunea Covasna. De asemenea, o parte din banii strânși în cadrul acțiunilor derulate în cursul anului 2018 vor fi utilizați pentru amplasarea unei pompe pentru biciclete în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, investiție pe care Fundația Comunitară Covasna intenționează să o realizeze în primăvara acestui an.Cardul de fidelitate comunitar poate fi utilizat în magazinele sau unitățile din județul Covasna, care promovează și vând produse sau servicii preponderent locale. Cumpărătorul beneficiază de 1% discount pentru produsele achiziționate, iar magazinul partener dublează această valoare, contribuind cu încă 1% la fondul comunitar operat de Fundaţie.Cardurile pot fi utilizate în localitățile Sfântu Gheorghe, Baraolt, Târgu Secuiesc și Covasna.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











