FOTO. „Dr. Peștișor-Cercul Părinților” al Centrului de Scufundări de la Dalnic a ajutat 120 de familii anul trecut

„Dr. Peștișor-Cercul Părinților” al Centrului de Scufundări de la Dalnic a ajutat 120 de familii anul trecut
Proiectul a primit în 2019 o finanţare în valoare de 32.000 lei din partea Fundaţiei partenere, în cadrul concursului „Susține un ONG”
120 de familii au participat în 2019 la ateliere terapeutice în cadrul proiectul „Dr.Peștișor – Cercul părinţilor” al Centrului de Cercetări Subacvatice din Dalnic, demarat printr-un parteneriat cu Fundația Orange.
Regândit astfel încât să le ofere și părinților posibilitatea de a lua parte la ședințele de terapie alături de copiii lor, proiectul a primit în 2019 o finanţare în valoare de 32.000 lei din partea Fundaţiei partenere, în cadrul concursului „Susține un ONG”, iar în program au fost adăugate două ateliere pentru părinţi: unul de educație, unde prin intermediul unui proiector părinții pot urmări tot ce se întâmplă și pot pune întrebări fără a-i încurca pe terapeuți, și un altul aplicativ, unde adulții pot exersa alături de cei mici.
Coordonatorii programului sunt convinşi că astfel părinții pot înțelege mai bine etapele ședințelor terapeutice, iar legătura dintre ei și copiii lor devine mai strânsă.
„La şedinţele de terapie din 2018 au venit şi foarte mulţi părinţi. Nu eram pregătiţi să ne ocupăm de ei. Nu aveam personalul, spaţiul şi nici timpul pentru o astfel de activitate suplimentară. Totuşi, acest neajuns a condus la un mare avantaj: am putut observa influenţa părinţilor asupra copiilor şi am putut realiza importanţa majoră a părintelui în triunghiul Copil-Părinte-Terapeut. Am înţeles astfel că activitatea noastră în decursul câtorva ore are o influenţă temporară dacă nu este sprijinită şi continuată de către părinţi în familie. Aşa s-a născut anul trecut proiectul dr. Peştişor – Cercul Părinţilor”, explică scafandrul profesionist Szabó Jenő, coordonatorul programului şi managerul Departamentului de Terapii Speciale al Centrului de Cercetări Subacvatice.
Proiectul, unic în România, îmbină terapia asistată de animale (crapi Koi și carași aurii), meloterapia și elemente de hidroterapie, și este adresat în principal copiilor cu deficiențe senzoriale și fizice grave, cu cerințe educaționale specifice, dizabilități mintale, paralizii cerebrale, tulburări afective, emoționale, dificultăți de cunoaștere și învățare, Sindrom Down, dispraxie, deficiențe de comunicare și interacțiune și deficiențe în dezvoltarea limbajului.
“Apa caldă, muzica relaxantă, peștișori multicolori, curiozitate, zâmbete și multă speranță. Proiectul oferă copiilor cu diverse deficiențe o combinație inedită de terapii multisenzoriale, în mijlocul naturii, într-un lac artificial, cu pești și floră acvatică, construit special la Dalnic, în Covasna”, transmit coordonatorii programului.
Materialele video filmate în cadrul terapiilor sunt disponibile și pe canalul de YouTube – Dr. Peștisor, astfel că cei interesaţi pot „învăța la distanță” într-un mod amuzant despre stres, neuroplasticitate, rolul gândurilor, al subconștientului și despre alte concepte dificile, „traduse” pe înțelesul tuturor de reprezentanții grozavei echipe Dr. Peștisor.
Cei interesaţi îşi pot înscrie copiii la terapie telefonic, la numărul: 0755 011 500, sau prin e-mail, la adresa: contact@scufundariutilitare.ro.
Foto: Centrul de Cercetări Subacvatice Dalnic
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




