Erou în timpul liber!

Erou în timpul liber!
Plutonierul Molnar Peter a dat dovadă de spirit civic
Pasiunea pentru nobila meserie de salvator, dar și spiritul civic de care dau dovadă pompierii, ori de câte ori au ocazia l-au făcut pe plt. Molnar Peter, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe, să se afle în mijlocul unei situații de urgență, chiar dacă nu se afla la serviciu.
Angajatul ISU Covasna se afla în timpul liber la Pădureni, în apropierea sa, în apă, un tată cu fiul său păreau iniţial că se joacă, iar când tatăl a cerut ajutor, fără să stea prea mult pe gânduri, a înotat spre ei, a scos băiatul la suprafaţă şi a înotat cu acesta către mal.
Pentru angajatul ISU niciun efort nu a fost prea mare şi cu gesturi simple a ridicat faptele sale la rang de meserie de onoare.
Profesionalismul şi îndemânarea sa au salvat viața unui om.
Peter este cadru militar al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihai Viteazul” al judeţului Covasna din anul 2017, iar de aproximativ un an este pe funcţia de scafandru şi face parte din colectivul Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe .
Îţi multumim pentru că nu ai uitat, în primul rând să fi om şi pe urmă să îţi ajuţi semenii aflați într-o situație de urgență.
Citește și:
- 14:54 - Războiul lui Donald Trump cu Iran: victorie rapidă sau dezastru geopolitic
- 13:58 - Atacuri asupra președinției și Consiliului de Securitate de la Teheran, anunțate de Israel
- 13:56 - Mihai Dimian a fost numit ministru al Educaţiei și Cercetării
- 12:57 - Sirenele de alarmă programate pentru miercuri, anulate brusc. Ce spune Departamentul pentru Situații de Urgență
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News










