Documentele expirate se prelungesc automat până după finalul stării de urgență

Documentele expirate se prelungesc automat până după finalul stării de urgență
Cetăţenii aflaţi în această situaţie vor avea la dispoziţie 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgenţă.
Valabilitatea documentelor emise de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă şi sunt recunoscute de autorităţi pe teritoriul României.
Cetăţenii aflaţi în această situaţie vor avea la dispoziţie 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgenţă.Astfel, cărţile de identitate, cărţile de identitate provizorii, menţiuni de stabilire a reşedinţei emise şi prelucrate de către Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă.Cererile pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării termenului de valabilitate, indiferent dacă au expirat în timpul stării de urgenţă sau anterior acestei perioade, vor fi trimise după încetarea stării de urgenţă.Totodată, în cazuri excepţionale, care au la bază motive medicale, pierderea, furtul, distrugerea actului de identitate, cetăţenii pot solicita eliberarea unui nou act de identitate sau, după caz, înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei, exclusiv prin programarea telefonică, în prealabil, la Evidenţa Persoanelor, telefon 0744 816 367.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














