Doar 40% dintre candidații din Covasna au luat peste 7 la titularizare. O singură notă de 10 în tot județul

rezultate-titularizare-2019
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a publicat marți rezultatele obținute de candidații înscriși la concursul national de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/ rezervate din învăţământul preuniversitar.
Înainte de contestații, din totalul celor 207 candidați ale căror lucrări au fost evaluate, doar 83 au obținut note mai mari sau egale cu 7 (40,10%), un singur candidat obținând nota 10 la disciplina Biologie; în vreme ce 85 dintre aceștia au obținut note cuprinse între 5 și 6,99 (41,06%), iar restul candidaților, note sub 5.La nivelul județului Covasna nu au existat lucrări anulate, arată datele IȘJ Covasna.Sesiunea 2019 a examenului national de titularizare s-a derulat în data de 17 iulie, într-un singur centru de concurs, la Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar” din municipiul Sfântu Gheorghe.Pentru examenul d etitularizare s-au înscris 293 de candidați, dintre care 291 au fost admiși pentru participarea la probele practice/ inspecțiile la clasă.Conform IȘJ Covasna, în urma rezultatelor obținute la probele practice/ inspecții la clasă, au fost admiși 277 candidați, iar la proba scrisă s-au prezentat 242, dintre care 35 s-au retras din concurs.Pentru angajarea în învățământul preuniversitar de stat pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului; în vreme ce pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină cel puțin nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice, organizate la nivel national de către toate inspectoratele şcolare în data de 31 iulie.Candidații nemulțumiți de rezultatul obținut mai pot depune contestații la sediul IȘJ Covasna, miercuri, 24 iulie, până la ora 15:00, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 30 iulie.
Citește și:
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





