Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au executat pe raza județului Covasna, în ultimele 24 de ore, 3 acțiuni punctuale în mediile de interes.„Cele 67 de efective angrenate au acționat pentru paza locațiilor de carantinare, pentru verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de carantinare/izolare la domiciliu, pentru depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de carantinare/izolare la domiciliu ori cu privire la nerespectarea altor măsuri de prevenție dispuse de autorități în contextul stării de alertă. De asemenea, au fost verificate 12 societăți comerciale și PFA-uri cu privire la modul de respectare a interdicțiilor. În executarea misiunilor, efectivele specificate au utilizat 33 de mijloace de mobilitate. Pentru verificarea modului de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse pe durata stării de alertă, au fost verificate un număr de 785 de persoane. Cu ocazia acestor activități, a fost identificată o persoană care nu a respectat măsura privind izolarea la domiciliu, fapt pentru care a fost sancționată cu o amendă de 5000 lei”, transmite Prefectura Covasna.Luni, numărul persoanelor testate pozitiv pentru coronavirus a crescut la 247 în județul Covasna.Potrivit Prefecturii, în carantină instituționalizată se află 11 persoane pentru care se fac verificări pentru a se depista dacă au contractat virusul SARS-CoV-2; iar alte 1.078 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.