Actualitate· 2 min citire

Covasna: nouă urși recoltați din 86. Prefectul vrea ca întreaga cotă să fie îndeplinită până în decembrie

Urs

Urs

Scris de Daniel Onescu Publicat: 28 oct. 2026, 14:37

În județul Covasna au fost împușcați până acum nouă dintre cei 86 de urși alocați prin cota de prevenție. Prefectul Raduly Istvan speră ca și ceilalți să fie recoltați până la sfârșitul anului, deși a rămas puțin timp la dispoziție.

'Din totalul de 86 exemplare, câte avem noi la nivelul județului Covasna, au fost recoltați 9 urși (...) Avem un termen foarte scurt, dar, totuși, se pare că reușim până la urmă să îi recoltăm pe toți 86 până la sfârșitul anului (...) Categoric, nu este suficient, pentru că noi avem aproximativ 2.300-2.400 de exemplare de urși la nivelul județului Covasna, iar 86 este foarte puțin', a declarat, marți, pentru AGERPRES, prefectul Raduly Istvan.

Acesta a precizat că legea privind cota de prevenție a fost promulgată abia la începutul lunii octombrie a.c, fapt ce a redus timpul pentru recoltare.

'Acum doi ani, pentru anul 2024 am avut de recoltat 54 de exemplare și am avut un termen mai lung (...) Acum avem 86 de exemplare și termen mult mai scurt. Deci ,din acest motiv am avut inițial rețineri că nu vom putea recolta. Dar, ar fi bine să nu am dreptate și să reușim să recoltăm toate cele 86 de exemplare, plus încă câteva din cota de intervenție (...) Eu cred că asociațiile de vânători și gestionarii fondurilor de vânătoare vor face tot posibilul ca să fie recoltați acești 86. Dar, desigur, nu putem să garantăm noi acum, la sfârșitul lunii octombrie', a adăugat Raduly Istvan.

Acesta a mai spus că dacă cota nu va fi realizată integral, numărul urșilor nerecoltați nu va fi reportat pentru anul viitor.

Directorul Direcției pentru Protecția Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat, pentru AGERPRES, că instituția a emis autorizațiile de recoltare pentru toate fondurile cinegetice.

'Toate fondurile de vânătoare au cerut de la noi autorizațiile de recoltare, urmează ca în perioada imediat următoare să fie recoltați acești urși . Noi le-am dat la toți autorizații de recoltare. S-a întârziat foarte mult cu legea. Legea a fost plimbată la Curtea Constituțională, s-a întors înapoi, s-a dus iar în Parlament. Deci, legea a tărăgănat vreo patru luni, cinci luni de zile', a spus acesta.

Gheorghe Neagu a punctat faptul că pagubele provocate de urși au crescut semnificativ în acest an, fiind evaluate la peste 1,8 milioane de lei.

'La nivel de județ, față de anul 2025, numărul pagubelor s-a dublat. Avem până în prezent 409 pagube, cu o valoare de peste 1,8 milioane de lei (...) Cel mai mult a crescut la cultura de porumb, unde, față de anul trecut când am avut 66 hectare, anul acesta avem 122,7 hectare', a mai spus Gheorghe Neagu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate