Cei mai frumoși câini din România, la Covasna Dog Show

DogShow-Cropped-678x660 Cropped
Cei mai frumoși câini din România vor participa în perioada 17-18 august la cea de a 4-a ediție a competiției Covasna Dog Show.
Evenimentul, organizat de filiala județului Covasna a Asociației Chinologice Române, va avea loc și în acest an la terenul de sport din localitatea Bodoc, unde sunt așteptate să participe peste 200 de exemplare canine din cele mai frumoase rase.Potrivit organizatorilor, competiția va cuprinde trei probe, noutatea acestei ediții fiind o expoziție internațională pe care Asociația o va organiza pentru prima oară în județul Covasna după o pauză de mai bine de 17 ani.„Evenimentul chinologic din acest an cuprinde trei competiții: concursul național de frumusețe, care va începe sâmbătă (17 august), la ora 10:00, când vor fi arbitrați câinii din toate rasele. Vor fi 10 grupe: câini ciobănești, câini utilitari, câini de tip Terrier, câinii din rasa Teckel, câinii nordici, Copoi, Pointeri, câinii aportori și de apă, câinii de agrement și de companie și ogari. După concursul „Best in Show” va avea loc expoziția de club a raselor de Terrieri de tip Bull. Noutatea din acest an este expoziția internațională care va avea loc duminică (18 august), de la ora 10:00, unde vor fi jurizați în funcție de frumusețe peste 200 de câini”, au transmis reprezentanții Asociației Chinologice Covasna.Potrivit acestora, juriul va fi format din arbitri din țară și din străinătate (San Marino și Croația), iar echipa internațională va desemna cei mai frumoși câini ai expoziției și exemplarele câștigătoare din fiecare rasă înscrisă în concurs.Evenimentul chinologic este dedicat și publicului iubitor de animale, care va avea ocazia să stea de vorbă cu specialiști și să primească sfaturi despre creșterea câinilor de rasă.
Juriu:
Igor Selimović (Croația); Enrico Drudi (San Marino); Cristian Vântu (ACH Alba); Cristian Petre Stavarache (ACH Ialomița); Szlahotka Alecsandru (ACH Timiș).
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











