Biletele la „Doi morţi vii” - cea mai nouă premieră a Teatrului „Andrei Mureşanu”, sold out

Biletele la „Doi morţi vii” - cea mai nouă premieră a Teatrului „Andrei Mureşanu”, sold out
Conducerea TAM a precizat că va scoate la vânzare în zilele următoare bilete pentru alte două reprezentații
„Doi morți vii”, cel mai nou spectacol-comedie al Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe este „sold out” înainte de încheierea campaniei de promovare, a anunțat conducerea instituției.
Piesa de teatru, montată de regizorul Alexandru Dabija, după piesa cu același titlu scrisă de Vasile Alecsandri, va avea premiera pe data de 10 martie, de la ora 19:00, iar biletele au fost epuizate.
Conducerea TAM a precizat că va scoate la vânzare în zilele următoare bilete pentru alte două reprezentații, respectiv sâmbătă, 4 aprilie, și joi, 7 mai, iar cei interesați le vor putea achiziționa online, de pe platforma biletemaster.ro, sau de la Biroul de Organizare Evenimente din Piața Libertății și de la casieria teatrului.
„Biletele la premieră au fost epuizate înainte ca echipa de PR să fi încheiat campania de promovare, ceea ce confirmă încrederea spectatorilor în calitatea producțiilor TAM. Cu un succes garantat înainte de a fi jucat, spectacolul se anunță drept una dintre cele mai atractive comedii jucate până în prezent pe scena TAM (...) Deși piesa este scrisă la jumătatea secolului al XIX-lea, tipologiile pe care le dezvăluie rămân valabile și astăzi. Sub o formă sau alta, oricât de mare este progresul umanității la distanță de aproape două secole, oamenii rămân aceiași, fiind mereu canalizați pe satisfacerea intereselor egoiste, lipsiți de scrupule și empatie, gata oricând să trădeze dacă scopul o cere și capabili să se ascundă în orice clipă în spatele unor gesturi și afirmații ipocrite impus de context”, precizează conducerea TAM într-un comunicat de presă.
Din distribuție fac parte actorii Anca Pitaru, Claudia Ardelean, Elena Popa, Camelia Paraschiv, Mona Codreanu, Costi Apostol, Sebastian Marina, Daniel Rizea și Liviu Popa.
***
Într-un decor realizat de scenografa Raluca Alexandrescu și un background muzical semnat de Kertész János, personajele compun povestea pe cât de încâlcită, pe atât de amuzantă, a dispariției unui proprietar bogat și a unui lipovean. Total dezinteresat de o relație pe termen lung cu o femeie, Ghiftui, un proprietar bogat, se lasă convins cu o surprinzătoare ușurință de câțiva amici că a sosit momentul să se însoare. Odată hotărât, omul își canalizează întreaga energie către împlinirea noului său obiectiv. Pe fondul unei altercații soldate cu o neanticipată încăierare, ajunge însă să dispară într-un lac, împreună cu adversarul pe care e convins că l-a ucis. Ce urmează este o succesiune de întâmplări hazlii în care personajele sunt angrenate ca într-un carusel al haosului și confuziei, din care par să nu mai iasă niciodată, dar pe care hazardul jucăuș îl limpezește la sfârșit.
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




