Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe
La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați despre faptul că două persoane încearcă să sustragă bunuri din incinta unei societății comerciale din municipiul Sfântu Gheorghe.
În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au depistat în interiorul curții societății, două persoane ascunse în vegetație.
Din cercetări a reieșit că anterior, în seara zilei de 12.09.2022, cei doi bărbați de 18, respectiv 46 de ani, împreună cu alți doi bărbați necunoscuți, ar fi pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în incinta operatorului economic, de unde ar fi tăiat ai multe role de cablu de cupru, aruncându-le peste gardul împrejmuitor, și plecând de la fața locului cu un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani.
Față de bărbații de 18 și 46 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar, ulterior, aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
În urma investigațiilor efectuate polițiștii au identificat alți doi bărbați, de 31 respectiv 37 de ani, bănuiți că ar fi participat, împreună cu cei doi bărbați menționați anterior la sustragerea bunurilor din incinta societății comerciale.
Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore iar, la data de 28 septembrie a.c., bărbatul de 37 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Față de bărbatul de 31 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și complicitate la furt calificat în formă continuată.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.