A fost adoptat proiectul de lege potrivit căruia prestatorii de activităţi casnice pot primi tichete

A fost adoptat proiectul de lege potrivit căruia prestatorii de activităţi casnice pot primi tichete
Deputaţii au adoptat, marţi, în şedinţă de plen, proiectul de lege
Deputaţii au adoptat, marţi, în şedinţă de plen, proiectul de lege privind reglementarea activităţii prestatorului casnic, care, prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii - republicată, reglementează modul în care persoanele fizice desfăşoară activităţi casnice ocazionale remunerate exclusiv în tichete de activităţi casnice.
S-au înregistrat 257 de voturi "pentru", 13 "contra", 25 de abţineri.
Valoarea nominală a tichetului de activităţi casnice este de 15 lei şi poate fi actualizată anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevede un amendament al proiectului.
Potrivit Agerpres, proiectul definește activitatea casnică fiind o activitatea ocazională, necalificată, desfăşurată de un prestator casnic în legătură cu gospodăria/gospodăriile unei familii sau ale unei persoane singure, în calitate de beneficiar casnic; activitatea casnică nu este efectuată în scop comercial şi nu se efectuează în beneficiul unor terţi cum ar fi: servicii de curăţenie/igienizare, spălat/călcat rufe, servicii de croitorie, de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent.
Prin excepţie de la prevederile proiectului, pot fi prestate şi plătite prin tichete de activităţi casnice şi activităţile desfăşurate de persoanele care exercită profesia de bonă, în condiţiile legii.
În scopul aplicării dispoziţiilor legii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale înfiinţează, până la data de 1 ianuarie 2024, Platforma electronică de evidenţă a desfăşurării activităţilor casnice. Aceasta este accesibilă on-line şi/sau prin intermediul unei aplicaţii mobile, de pe orice dispozitiv.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











