30 de pacienți bolnavi de COVID-19 și alți 10 suspecți, internați la Sfântu Gheorghe

30 de pacienți bolnavi de COVID-19 și alți 10 suspecți, internați la Sfântu Gheorghe
În ultima săptămână, 10 pacienți au fost declarați vindecați și externați.
Continuă să crească numărul pacienților infectați sau suspecți de infecția cu virusul SARS-CoV-2, internați la Sfântu Gheorghe.
Miercuri, la Spitalul Județean de Urgență se aflau în tratament un număr de 30 de pacienți diagnosticați cu noul coronavirus, față de 22 săptămâna trecută; și alți 10 pacienți suspecți pentru care sunt așteptate rezultatele testelor, cu doi mai mulți față de săptămâna trecută.
Dintre pacienții confirmați pozitiv, 25 sunt tratați în secția Infecțioase, trei se află la secția de Chirurgie, iar alți doi au fost preluați de la unități medicale din județul Brașov, având patologii chirurgicale și ortopedice.
De asemenea, doi pacienți confirmați cu noul coronavirus se află în prezent internați la secția de Terapie Intensivă, în stare critică, dar neintubați.
Managerul spitalului, Andras-Nagy Robert a precizat într-o videoconferință de presă, că starea generală a pacienților este „îndestulătoare”.
„În ceea ce privește evoluția numărului de cazuri în spitalul nostru, miercuri la ora 13:00 aveam un număr total de 30 de pacienți confirmați pozitiv (...) În secția de suspecți COVID-19 avem 10 cazuri în tratament, așteptăm rezultatele. Starea generală a pacienților este îndestulătoare, două cazuri de la secția de Infecțioase COVID sunt în stare mai gravă, șase cazuri nu prezintă deocamdată simptomatologie specifică (...) În momentul de față nu avem niciun caz suspect COVID-19 la Terapie Intensivă, dar starea paciențior confirmați pozitiv este gravă, însă nu sunt intubați. Marți, după o perioadă de 8 zile de ventilație mecanică, unul dintre pacienți a fost detubat, starea acestuia este în continuare critică dar spre ameliorare”, a declarat Andras-Nagy Robert.
Acesta a precizat că în ultima săptămână, 10 pacienți au fost declarați vindecați și externați.
Foto cu caracter ilustrativ
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

