Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va fi dotat cu ventilatoare, paturi de terapie intensivă, precum şi cu alte echipamente medicale şi materiale sanitare printr-un proiect de gestionare a COVID-19 finanţat din fonduri europene, anunță Agerpres.

Conducerea spitalului a declarat că în urma achiziţiilor publice s-au economist aproape 6,5 milioane de lei, bani pe care ar dori să îi folosească tot pentru echipamente medicale şi materiale de protecţie.

Am aplicat încă de anul trecut în cadrul Programului Operaţional de Infrastructură Mare, am fost printre primele spitale din ţară. În data de 1 februarie 2021 am semnat contractul de finanţare, avem în derulare peste 90 de contracte. În momentul de faţă ne sosesc echipamentele şi materialele sanitare pe care le-am comandat (…) Valoarea proiectului era de peste 13 milioane de lei, din care am reuşit să facem o economie, în urma achiziţiilor publice, de peste 6,5 milioane de lei. Am făcut demersuri ca aceste 6,5 milioane lei să le putem regrupa şi să le folosim în alte scopuri, tot pentru asistenţa COVID-19, dar pentru alte echipamente (…) Au fost incluse în proiect 10 ventilatoare, paturi de terapie intensivă, echipamente de radio diagnostic mobil, Rontgenuri mobile, materiale sanitare şi echipamente de protecţie, care în momentul de faţă încep să ne sosească. Pe partea aceasta de organizare, de pregătire am făcut paşi, am fost printre primele spitale care au aplicat la acest program şi încercăm să închidem cât mai repede proiectul”, a declarat managerul spitalului, Andras Nagy Robert.

(Agerpres)

FOTO: WE RADIO

Articolul precedentSe ştiu meciurile din 16-imile Cupei României!
Articolul următorGuvernul i-a demis pe cei 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi USR PLUS