Fundația „United by Music”, recent înregistrată în România, a lansat în data de 11 octombrie înscrierile pentru prima ediție a concursului de talente, dedicat persoanelor cu dizabilități.

Înscrierile se pot face până pe data de 30 noiembrie, iar preselecțiile se vor desfășura în perioada 3-7 decembrie, în localitățile Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc și Târgu Mureș, urmând ca finala să aibă loc în luna februarie a anului viitor, la Sfântu Gheorghe.

„Fundația și-ar dori să identifice acele persoane care au dizabilități, dar și talent, și să  dezvolte, cu sprijinul unui profesor, acest talent, pentru ca după un timp să devină niște muzicieni care să dea ceva înapoi societății și comunității din care fac parte”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, managerul proiectului, Anna Orosz.

Având-o ca președinte onorific pe cântăreața de muzică jazz Luiza Zan, proiectul, condus de pastorul reformat Péter Makkai, predeșintele Fundației Creștine „Diakonia” și al Casei „Irisz” din Sfântu Gheorghe, își propune să ducă mai departe lupta împotriva marginalizării, dar și încurajarea acestor persoane să folosească muzica și arta pe post de terapie.

„Scopul final al United by Music este de a ajuta persoanele cu handicap să fie productive și respectate în societate. Pe de o parte, United by Music dorește să îmbunătățească calitatea vieții artiștilor, oferindu-le noi oportunități, iar pe de altă parte, să conteste atitudinea publicului față de persoanele cu dizabilități intelectuale, demonstrând talentele lor”, au explicat organizatorii.

„X Factor”-ul celor speciali

Prezent la conferință, fondatorul mișcării „United by Music”, Joris van Wijngaarden a declarat că „muzica este un limbaj internațional” și așa cum pentru sportivii paralimpici există Olimpiade speciale, și pentru persoanele cu dizabilități, pasionate de muzică, trebuie să existe o astfel de competiție.

„Li s-a spus mereu că nu sunt buni de nimic, nu au un loc de muncă normal, nu au o relație normală, toată viața au fost batjocoriți, așa că știm că stau ascunși. Dacă în fiecare zi cineva îți spune că nu valorezi nimic, ajungi să te ascunzi într-un colțișor sperând să nu te mai vadă nimeni. Aceste persoane minunate au talent muzical și iubesc să îl împărtășească cu publicul. Ceea ce încercăm să facem este să găsim persoanele potrivite. Misiunea noastră este să îi ridicăm de jos și să îi lăsăm să strălucească, pentru că o vor face. Lumea e mereu uimită și ne întreabă la spectacole când vor urca pe scenă persoanele cu dizabilități, pentru că sunt atât de buni încât nici nu se observă că au o problemă”.

Excursie în străinătate pentru cei mai buni 3 muzicieni

La concursul de talente se poate înscrie orice persoană cu dizabilități, care cântă vocal sau la un instrument muzical, indiferent de naționalitate, domiciliu, rasă, sex sau religie. Câștigătorii locurilor I, II și III vor pleca într-o excursie de 3 zile în Olanda, unde vor avea posibilitatea de a cânta în fața publicului larg.

Regulamentul de concurs, formularul de înscriere și lista actelor necesare pot fi consultate pe pagina www.united-by-music.ro. Aplicațiile pot fi trimise prin e-mail la adresa [email protected], sau prin poștă, la adresa: United by Music România, Sfântu Gheorghe, str. Lăcrămioarei, nr. 5, cod poștal 520085, jud. Covasna.

United by Music este o mișcare la nivel mondial, prezentă de 12 ani în Olanda și SUA, și își propune să devină cunoscută și apreciată în toată România, astfel încât persoanele cu dizabilități să poată performa pe scenă după aceleași standarde ca orice alți artiști din lume.

Organizația este comparabilă cu o agenție de management a muzicienilor cu dizabilități.

Articolul precedentConcertul olandezilor de la “All Star”, un real succes!
Articolul următorŞcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe a împlinit 50 de ani de activitate