8 noiembrie este Ziua Astronomiei la Universitatea Babes-Bolyai din Sfântu Gheorghe, care alături de Observatorul Vega organizează un eveniment inedit la care sunt așteptați să participe toți cei pasionați de spațiul cosmic.

La eveniment sunt invitați și doi dintre membrii Biroului European de Resurse pentru Educație Spațială (ESERO) care vor susține câte o prezentare în amfiteatrul universității.

„În caz de vreme bună o să facem observații astronomice în curtea Universității Babeș Bolyai începând cu ora 17:30. Vom putea observa planetele Saturn, Neptun, Uranus și Luna, dar și câteva obiecte „deep sky” interesante. În aceeași timp, începând cu ora 18:30, în amfiteatrul universității o să avem prezentări: Pető Mária – Cu ochii către spațiu; Cosmin Sorin Micloș – Stația Spațială Internațională; și Nagy István – Radioactivitatea pentru to(n)ți”, au transmis organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

**

ESERO, principalul proiect al Agenției Spațiale Europene de susținere a învățământului primar și secundar, utilizează spațiul cosmic drept un context creativ și generos în conținut pentru predarea și învățarea științei, tehnicii, ingineriei și matematicii (STEM).

Obiectivul Biroului constă în îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor elevilor în aceste discipline încă din clasele primare și încurajarea acestora în alegerea unei cariere viitoare în domeniile STEM.

Articolul precedentDirectorul medical SJU Sfântu Gheorghe: „Întâmpinăm mari dificultăţi cu victimele din accidente rutiere grave”
Articolul următorUrs lovit mortal de un tren la Bodoc