Un urs de aproximativ 250 de kilograme a fost accidentat mortal noaptea trecută de un tren care circulă pe ruta Sfântu Gheorghe-Bodoc. Autoritățile de mediu spun că animalul avea aproximativ 7-8 ani.

„Avea o greutate în jur de 200-250 kg, a fost lovit de tren noaptea trecută, în zona localității Bodoc, pe câmp, unde a fost vechea stație de asfalt. Anul acesta au fost mai multe astfel de cazuri, în jur de 5-6. Legat de problema urșilor din județ, până nu ne vedem să discutăm, să ne spunem problemele, până se familiarizează noul ministru al Mediului cu situația nu avem mari speranțe, mai durează”, ne-a precizat directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu.

Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan ne-a declarat că astfel de cazuri sunt la ordinea zilei și că instituția pe care o conduce a făcut în mai multe rânduri sesizări la autoritățile abilitate. El a mai precizat că rămâne în sarcina Primăriei să suporte costurile cu transportul și incinerarea animalului mort.

„Ursul era deja lovit dimineață la ora 07:00 când a trecut trenul către Sfântu Gheorghe. Nu a fost raportat la gară, l-a raportat mecanicul de locomotivă când a trecut în zonă. Nu a fost lovit cu fața trenului, mai mult cu scările laterale. Este un urs foarte mare. Noi va trebui să îl luăm, pentru că aparține de Bodoc. Îl trimitem la incinerat la Lemnia, ne costă cam 350-400 lei, dar problema e că avem cam zilnic astfel de incidente. Săptămânal, de 3-4 ori se întâmplă să fie loviți urși. Am făcut cerere la Minister, ni s-a aprobat o derogare pentru un urs care intră la Școala Specială din Olteni. Miercuri seara a intrat, a vrut să intre în magazie, am pus camere de luat vederi să vedem la ce oră vine și din ce parte, dar n-a venit. Este o cameră cu termoviziune, iar în momentul în care detectează mișcare ne trimite poza acasă și putem imediat să anunțăm”, ne-a precizat primarul comunei.

Activiştii de mediu susţin că astfel de accidente nu ar mai avea loc atât de des dacă ar exista ecoducte, care să traverseze şoselele şi căile ferate.

Foto: arhivă

Articolul precedentReprezentanți ai Biroului European de Resurse pentru Educație Spațială, la Sfântu Gheorghe de Ziua Astronomiei
Articolul următorNoul ministru de Interne: „Rog Poliţia Rutieră să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi, pietoni, să fie la vedere”