La sfârșitul lunii noiembrie, la nivelul judeţului Covasna erau înregistrați 2.819 șomeri, rata șomajului fiind de 3,30%, arată o statistică a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.
În evidenţa instituţiei au intrat 345 persoane şi au iesit 355 persoane.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,31%, în această lună indicatorul a înregistrat o scădere nesemnificativă cu 0,01 puncte procentuale.
Din totalul de 2.819 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Covasna, 522 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.297 erau șomeri neindemnizați.
În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.932 șomeri provin din mediul rural, iar 887 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii primare şi fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Covasna (48,74%), fiind urmaţi de cei care au studii gimnaziale (20,22%) și de cei care au absolvit postliceala şi liceul (20,04%).
Șomerii cu nivel de studii profesionale reprezintă 8,45% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 2,55%.
Datele instituţiei arată că, în luna noiembrie, cei mai mulţi şomeri înscrişi în evidenţe erau în zona municipiului Sfântu Gheorghe (1.113 persoane, din care în plată 154), urmat de zonele Baraolt (693 persoane, din care în plată 74), Târgu Secuiesc (437 persoane, din care în plată 164), Covasna (378 persoane, din care în plată 90) şi Întorsura Buzăului (178 persoane, din care în plată 40).
Femeile reprezintă 46,75 % din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna.