În acest an, pe 24 ianuarie se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, un eveniment istoric important cunoscut și ca “Unirea Mică”.

În judeţul Covasna, aşa cum se întâmplă în fiecare an, se vor desfăşura ceremonii militare şi programe artistice, iar Prefectura Covasna a făcut public programul evenimentelor care vor avea loc în municipiul Sfântu Gheorghe şi în oraşul Covasna.

De la ora 12:00, la Grupul statuar „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe va avea loc întâmpinarea prefectului judeţului însoţit de comandantul garnizoanei; acordarea onorului militar de către garda de onoare şi salutul drapelului de luptă; intonarea Imnului Naţional; oficierea serviciului religios; alocuţiuni referitoare la Ziua Unirii; depunerea coroanelor şi jerbelor de flori; defilarea gărzii de onoare şi Hora Unirii, urmate de la ora 13:00 de un program artistic.

De la ora 14:00 la Grupul statuar al regelui Ferdinand 1 şi al reginei Maria, alături de Ion l.C. Brătianu şi Iuliu Maniu din oraşul Covasna va avea loc o ceremonie militară cu depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori, organizată de autorităţile locale şi Garnizoana militară Sfântu Gheorghe.

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Articolul precedentCinema Arta din Sfântu Gheorghe sărbătoreşte 3 ani cu proiecţii de filme nominalizate la Oscar
Articolul următorPrimăria Târgu Secuiesc, amendată de CNCD cu 2.000 lei pentru discriminare