Cinema Arta by Cityplex din Sfântu Gheorghe sărbătoreşte trei ani de la deschidere, cu filme nominalizate la Oscar care pot fi văzute duminică, 26 ianuarie.

După 20 de ani de lipsă din viața culturală la Sfântu Gheorghe, Cinema Arta s-a redeschis acum trei ani, oferindu-le locuitorilor şi turiştilor una dintre cele mai populare activități de petrecere a timpului liber. Cinema Arta îi așteaptă pe iubitorii de film cu două săli, una cu 80 de locuri și una cu 76, cu filme 2D și 3D. De la redeschiderea sa în 2017, cinematograful a trecut pragul de 130.000 de spectatori și a proiectat aproximativ 700 de filme.

Aproximativ 15 filme sunt proiectate în fiecare săptămână, printre acestea fiind lungmetraje și filme premiate la festivaluri recente, dar şi pelicule europene, filme pentru copii și familie, filme românești și maghiare, dar nu lipsesc nici filmele documentare ale creatorilor locali.

În octombrie 2018, Cinema Arta a fost inclus în rețeaua Europa Cinemas, prima rețea dedicată filmului european. Obiectivele principale ale reţelei sunt de a furniza suport operaţional şi financiar pentru cinematografele care îşi asumă proiectarea într-o măsură semnificativă a filmelor europene şi de a organiza activităţi pentru publicul tânăr.

Duminică, 26 ianuarie 2020, pentru a sărbători aniversarea cinematografului, vor fi proiectate filme nominalizate la Oscar, iar biletele vor putea fi cumpărate la preţ redus.

Program:

11:00 Dolittle – SUA, aventură-comedie, dublat în limba maghiară

11:15 Dolittle – SUA, aventură-comedie, dublat în limba română

16:00 Les Miserables – Franţa, dramă-crimă, subtitrare în limba română (1 nominalizare la Oscar)

16:30 Bombshell – SUA, biografic-dramă, dublat în limba maghiară (3 nominalizări la Oscar)

18:00 Once Upon a Time… in Hollywood – SUA-Anglia, comedie-dramă, subtitrare în limba română (10 nominalizări la Oscar)

18:30 1917 – SUA-Anglia, război-dramă, dublat în limba maghiară (10 nominalizări la Oscar)

20:45 Joker – SUA, crimă-dramă, subtitrare în limba română (11 nominalizări la Oscar)

21:00 Parasite – Coreea de Sud, dramă-mister, subtitrare în limba română (6 nominalizări la Oscar)

Articolul precedentCod galben de vânt puternic în Covasna şi alte 24 de judeţe
Articolul următorProgramul Zilei Unirii Principatelor Române